Pablo Sarasate. Virtuozitate interpretativă și fantezie

by Gabriel Croitoru


ISBN/ISSN: 9789737857781
Category:
Type:Carte
Format: 14.8/21cm
Nr. de pagini: 177


„În ceea ce mă priveşte, am considerat de datoria mea, ca violonist care s-a apropiat de operele lui Pablo Sarasate, să pun în lumină aceste creaţii, care până acum nu au intrat în atenţia cercetării muzicologice. Interesul meu pentru aceste lucrări se datorează Premiului I şi Premiului Special pentru cea mai bună interpretare a unei lucrări de Pablo Sarasate, pe care le-am câştigat la prima ediţie a Concursului Internaţional de vioară „Pablo Sarasate”, premii care au fost acordate de către un juriu preponderent spaniol unui violonist român, fapt pe care l-am considerat a fi o recunoaştere a valorii interpretărilor mele în ceea ce priveşte operele lui „Don Pablo” şi a constituit un imbold pentru a începe acest studiu asupra lucrărilor marelui violonist, care a fost Pablo Sarasate. Lucrarea de faţă se constituie într-un demers analitic amănunţit al creaţiilor violonistului, atât din punct de vedere formal, cât, mai ales, urmărind clarificarea aspectelor generale stilistice. Nu în ultimul rând, jalonarea coordonatelor interpretative constituie un obiectiv important, rod al aprofundării creaţiilor scrise pentru vioarăşi orchestră, pe care le-am imprimat pe 3 cd-uri, alături de Orchestra Simfonică Malaga, dirijată de Jacques Bodmer. Actualitatea şi noutatea ştiinţifică a demersului se impune prin contribuţia la îmbogăţirea reperelor bibliografice a literaturii de specialitate, până acum slab reprezentată sau aproape inexistentăşi în acelaşi timp se doreşte o restituire a valorii creaţiilor violonistului spaniol, o reevaluare a impactului pe care lucrările respective le-au avut în muzică. Importanţa practică a lucrării constă în faptul că se adresează atât interpreţilor consacraţi, cât şi muzicologilor, precum şi în aceeaşi măsură pedagogilor şi violoniştilor în devenire, contribuind la mai buna cunoaştere a acestor lucrări şi, poate, la reintroducerea lor în repertoriul curent.” (Gabriel Croitoru)