Publicarea Sonatei pentru pian op. 1 vine să restituie patrimoniului muzical românesc și universal singurul număr de opus rămas netipărit din creația lui Pascal Bentoiu.
Lucrarea a făcut parte din programele de recital pe care le-am susținut la Ateneul Român pe 23 noiembrie 2002 și 25 aprilie 2007. Am făcut-o auzită, de asemenea, în mai multe orașe din țară, precum și la Aula Palatului Cantacuzino, pe 26 februarie 2007 (în proiectul Arte Novi inițiat de Radio România Cultural). Cu acel prilej mi-am notat o observație a compozitorului, potrivit căreia în interpretarea mea a prevalat puterea
ritmică exorbitantă în defavoarea melodicului, care este continuu în această muzică. (Viniciu Moroianu)