Triada acompaniamentului

O personalitate artistică în lumea muzicală a ultimelor decenii, pianista Viorica Rădoi a ales în viaţă drumul autodefinirii. Prin stu­diu, practică interpretativă, specializare în domeniul acompaniamen­tului şi preocupări pe tărâmul pedagogiei. Am putea privi toate aceste direcţii ca oferte diferite ale unui destin de artist, totodată însă drept mozaicul unei activităţi complexe şi, nu în ultimul rând, drept împle­tirea unei unice formaţii cu aspecte paralele. Cine va avea disponibi­litatea de a citi cele trei volume despre Triada acompaniamentului, oferite acum tiparului, va înţelege că neliniştea căutărilor reprezin­tă o armonioasă desfăşurare de paralele capabile să se întâlnească, împotriva oricărei argumentări. Cum a reuşit Viorica Rădoi această performanţă? Cred că a putut ajunge până la momentul realizării de acum refuzându-şi satisfacţiile singulare ale solisticii în favoarea per­formanţelor individuale. Când se află pe scenă cu un partener, când este doar în prezenţa unui interpret cu care lucrează la repetiţii pre-gătind un concert, când are lângă pian un student venit să înveţe, Viorica Rădoi adoptă aceeaşi atitudine egală cu ea însăşi. Cine a ur­mărit-o într-una dintre aceste ipostaze, nu poate rămâne indiferent. Artista vorbeşte ţinând mâna pe claviatură, pentru a stabili relaţia dintre expresie, idee şi sunet. Mai mult, privirea sa ageră şi activă însoţeşte mobilitatea adresării atitudinale care o implică în actul crea­tor al interpretării. Nu există nicio clipă de indiferenţă, de linişte şi calm. (Grigore Constantinescu)