Concert pentru orchestră mare op. 17, nr. 1

Împrejurările genezei Concertului pentru orchestră mare op. 17 nr. 1 de Constantin Silvestri rămân, în mare parte, necunoscute. În jurul anului 1940, Constantin Silvestri finaliza partitura Toccatei pentru orchestră mare op. 17a nr. 2. Lucrarea a fost interpretată în primă audiție absolută în luna aprilie a anului 1945, pe scena Ateneului Român din București, la pupitrul Filarmonicii aflându-se George Enescu.

Conform mărturiilor lui Eugen Pricope, lucrarea a fost precedată de schițarea a patru sau chiar opt preludii și fugi pentru orchestră, toate aflându-și originea în Toccata pentru pian op. 17 nr. 2, scrisă în 1937. Partitura de orchestră – de o factură inedită – prezentată în acest volum a fost descoperită de către Constantin Ionescu-Vovu în biblioteca Filarmonicii din Târgu-Mureș, sub forma unor știme de orchestră purtând diferite adnotări și însemnări, indicând posibilitatea parcurgerii materialului în cadrul unor repetiții. Partitura generală a fost reconstituită din coroborarea acestor știme. Toate indiciile conduc către ipoteza conform căreia, undeva către sfârșitul anilor ’30, Silvestri cocheta cu ideea compunerii unui concert pentru orchestră mare în patru părți, Preludiul și Fuga constituindu-se drept nucleul proiectatei lucrări. (Tiberiu Soare)