Volumul lui Marius Boldea adoptă un traseu ideatic clar și pragmatic, propunând din partea unui practician dedicat portofoliului pianistic modern o imersiune în muzica pentru pian a lui Constantin Silvestri. Opusuri emblematice sunt astfel abordate din diferite puncte de vedere – descriptiv-estetic, analitic-formal, tehnico-pianistic și interpretativ-hermeneutic – ce se completează și converg întru obținerea unei cunoașteri detaliate a materialului muzical folosit de compozitorul român. Mai cu seamă, volumul de față se remarcă printr-o aprofundare a limbajului armonic utilizat de Constantin Silvestri, descoperind căi inedite prin care acesta a reușit constituirea unui stil personal convingător și recognoscibil. Dezvăluite cu inteligență analitică și filtrate prin experiența de interpret, opusurile pentru pian ale lui Silvestri beneficiază în paginile de față de o privire teoretică proaspătă și de o expunere practică perspicace și elegantă.
(Dan Dediu)
Noutăți
- 13-03-2025
O suită de fotografii de la lansarea volumului Basso continuo – o practică redescoperită de conf.univ.dr. Dan Racoveanu - 07-03-2025
Câteva instantanee de la lansarea cărții Constantin Silvestri. Repere stilistice în creația pentru pian de Marius Boldea - 06-03-2025
Lansare de carte: Basso continuo. O practică redescoperită de Dan Racoveanu - 26-02-2025
Lansare de carte: Constantin Silvestri. Repere stilistice în creația pentru pian de Marius Boldea - 20-09-2024
Prezentare de carte: In memoriam Radu Lupu - 19-09-2024
Lansare de carte: Istorii și ideologii: Filarmonica din București (1868-2018)
- 13-03-2025